Dobrosloveniul nu este un sat obișnuit. Este un teritoriu construit peste o lume scufundată. Nu în ape, ci în timp. Ca o Atlantidă care nu a dispărut, ci a ales să rămână dedesubt, purtând în tăcere greutatea secolelor.
Nu prin catastrofe, ci prin continuitate
Sub pământul pe care oamenii îl lucrează zi de zi se află un oraș întreg. Romula Malva nu este o legendă romantică și nici o invenție târzie. Este un adevar izgonit, ars, care a avut curajul sa sfideze timpul si sa se intoarca. Este o jumătate lipsă dintr-un întreg: trecutul, cetatea, și prezentul, Dobrosloveniul, două lumi care se completează, care se definesc una prin cealaltă, care nu pot exista cu adevărat separat. Întregul nu este o sumă de părți, ci o continuitate: un fir de mohair nevăzut care le leagă, o poveste cu ochi negri, ce clipesc sub pământ și deasupra lui, un echilibru resuscitat pe care îl simțim fără să-l putem vedea pe deplin. A fost capitală, a fost ordine, a fost centru de putere într-o lume care știa să se organizeze și să dureze. Apoi, fără să ardă spectaculos, fără să se prăbușească în mit, a fost acoperită încet de alte vieți. Așa se pierd adevăratele Atlantide: nu prin catastrofe, ci prin continuitate. Deasupra ei s-a așezat satul. Nu ca o profanare, ci ca o nevoie. Oamenii nu au știut ce calcă și nici nu aveau de ce să știe. Au ridicat case, au tras brazde, au făcut drumuri. Au trăit. Iar viața nu cere permisiune istoriei. Nici istoria nu poate condamna viața. Această suprapunere nu este o vină, ci o regulă a lumii. Astăzi, când Romula Malva reapare în discursuri, în planuri, în tensiuni, ea este privită uneori ca un inconvenient. Ca o poveste care complică prezentul. Dar cetățile pierdute nu cer nimic de la cei care trăiesc deasupra lor. Ele nu revendică, nu acuză, nu grăbesc. Ele așteaptă să fie înțelese. Pentru că adevărata pierdere nu este îngroparea, ci neînțelegerea. Prezentul, la Dobrosloveni, este un timp capsulat. Este locul în care trăim între o Atlantidă reală și o lume care încă nu există. Nu suntem stăpânii trecutului și nici fauritorii absoluți ai viitorului. Suntem, pentru o clipă, administratorii unui echilibru dificil. Felul în care alegem să privim cetatea spune mai mult despre noi decât despre ea. Va veni o vreme în care peste Dobrosloveni se va așeza o altă lume. Cu alte ritmuri, alte cerințe, alte forme de memorie. Ce va descoperi aceasta? Un loc care s-a temut de propria adâncime sau un loc care a învățat să o poarte? Pentru că Romula Malva nu este doar trecut. Este un legamant amânat. Cetatea va oferi, la un moment dat, mai mult decât se așteaptă astăzi. Nu doar recunoaștere, nu doar valoare culturală, ci substanță. Într-o epocă grăbită, ea va rămâne dovada că acest pământ a fost ales, nu întâmplător, de mai multe lumi. Că aici a existat ceva suficient de puternic încât să fie locuit din nou și din nou. Dobrosloveni este unul dintre puținele locuri în care o Atlantidă nu trebuie căutată pe fundul mării. Este chiar sub pașii noștri. Iar întrebarea nu este dacă o vom înțelege, ci dacă vom fi pregătiți pentru ceea ce înseamnă această înțelegere.
Dobrosloveni este locul în care trecutul nu a murit și viitorul nu a sosit încă.
Iar prezentul este felul în care alegem să nu le trădăm pe niciuna.
