Primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea, și viceprimarul Laurențiu Pătrat au evaluat stadiul lucrărilor de reabilitare și modernizare a Parcului „Constantin Poroineanu”, unul dintre cele mai importante spații verzi și repere ale orașului.
Caracalenii care aleg, în această perioadă, să se plimbe pe aleile parcului pot observa schimbările care au început deja să prindă contur. Lucrările vizează atât modernizarea infrastructurii, cât și refacerea și extinderea zonelor verzi, cu accent pe biodiversitate și pe crearea unui spațiu mai plăcut pentru petrecerea timpului liber.

Unul dintre elementele simbolice ale parcului, foișorul, a fost refăcut din temelii. Acesta a căpătat o nouă înfățișare și este transformat într-un spațiu primitor și funcțional, destinat relaxării în aer liber. Proiectul urmărește, de asemenea, refacerea biodiversității, extinderea suprafețelor verzi și îmbunătățirea infrastructurii urbane din parc. Prin aceste intervenții, administrația locală își propune să redea Parcului „Constantin Poroineanu” aspectul și atractivitatea pe care le merită. Potrivit reprezentanților administrației locale, lucrările vor continua în perioada următoare, iar anul viitor parcul ar urma să aibă o imagine semnificativ schimbată.

Pentru locuitorii din Caracal, „Constantin Poroineanu” nu este doar un spațiu verde, ci un loc legat de istoria și identitatea orașului. Modernizarea sa reprezintă, astfel, o investiție într-un spațiu de care generații întregi de caracaleni s-au bucurat și care se dorește a fi redat comunității într-o formă mai modernă, mai funcțională și mai atractivă.
MARILENA SAVU
