Asociația „Fiii și Prietenii Caracalului” rămâne fidelă misiunii sale de a recunoaște meritele celor care au contribuit semnificativ la activitatea și evoluția organizației. Într-un cadru festiv, marcat de emoție și respect, aceștia au fost celebrați pentru implicarea lor în viața comunității.
Evenimentul, desfășurat la Biblioteca Orășenească, a reunit membrii ai asociației, personalități locale. Cei omagiați au primit plachete și diplome de recunoștință, simboluri ale aprecierii pentru eforturile lor în sprijinul comunității.
Printre cei distinși anul acesta s-au numărat primarul Ion Doldurea și colonelul în rezervă Nicolae Popescu. Primarul, un susținător activ al inițiativelor culturale și sociale, a adresat un mesaj de mulțumire organizatorilor și a evidențiat importanța păstrării și promovării valorilor locale. Cu această ocazie, a fost onorat cu o plachetă aniversară oferită de Asociația „Fiii și Prietenii Caracalului” și o Diplomă de Onoare acordată de Asociația Mondială de Folclor IGF.
În edițiile anterioare, printre cei omagiați s-au numărat personalități precum dr. Dănuț Ghiță, prof. Paul Aretzu, prof. Ion Zăuleanu și Părintele Protopop Ionuț Mărgărit Coconu, toți având un rol esențial în viața culturală și socială a orașului.
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, cu momente de socializare și cu promisiunea continuării acestei tradiții de recunoaștere, menită să consolideze relațiile dintre membrii comunității și să inspire generațiile viitoare.
Marilena Vasile
